Repere care vă pot ajuta să identificaţi o posibilă problemă auditivă a copilului:
- Un nou-născut cu hipoacuzie nu tresare la sunetele puternice;
- Peste vârsta de 3 luni, bebeluşii ar trebui să se întoarcă spre vocile familiare şi sunetele mai puternice. Dacă nu au nicio reacție atunci când sunt strigaţi sau când sunt în preajma unor zgomote puternice ar trebui testaţi auditiv ;
- În jurul vârstei de 15 luni, copiii ar trebui să spună câteva cuvinte simple, iar spre vârsta de 2 ani să spună propoziții din două cuvinte. În cazul în care aceste achiziții ale limbajului întârzie să apară, una dintre cauzele posibile este prezenţa hipoacuziei.
Hipoacuzia constă în incapacitatea unui pacient de a auzi sunete la un nivel la care persoanele cu auz normal nu au probleme în a le distinge.
Testele de auz care ajută la depistarea şi diagnosticarea hipoacuziei includ:
– Potenţialele auditive de trunchi cerebral
– ASSR
– Otoemisiunile acustice
– Audiometria tonală liminară
– Audiometria vocală
– Impedancemetria
- Potențiale auditive de trunchi cerebral (ABR). Acesta este un test obiectiv, pentru că nu necesită răspunsuri din partea pacientului. Este folosit cu precădere pentru bebeluși și copiii mici care nu pot răspunde la audiograma clasică, dar și pentru obiectivarea unor afecţiuni ale nervului auditiv sau ale celui vestibular.Prin acest test sunt culese răspunsurile nervului auditiv atunci când este stimulat cu anumite sunete speciale, cu ajutorul unor electrozi lipiți pe piele. În varianta care investighează ramura vestibulară a nervului VIII, testul poartă denumirea de VEMP.
Este necesar ca pacientul să fie foarte liniștit, de aceea copiii mici vor fi testați fie în somn natural, fie vor fi sedați. Acesta este un test care ne oferă informații despre auzul pacientului în zona frecvențelor înalte.
- ASSR. Acest test obiectiv destinat în principl copiilor oferă informații despre un domeniu frecvențial mai larg decat testul ABR. De asemenea, se efectuează în condiții de somn natural sau, preferabil, sedare a bebelușilor și a copiilor mici.
- Otoemisiuni acustice (OAE). Acesta este un test de screening destinat copiilor, care ne oferă o primă idee despre statusul funcțional al urechilor pacietului. Testarea este neinvazivă şi durează aproximativ 5 minute. Se introduce o sondă de calibru corespunzător în urechea copilului (care se află în somn natural), iar computerul analizează prezenţa sau absenţa otoemisiunilor acustice.Absența otoemisiunilor acustice este un semnal pentru o potențială hipoacuzie. Pe de altă parte, este posibil să existe probleme de auz inclusiv în cazul în care OEA sunt prezente, în cadrul unei patologii aparte, denumită neuropatie auditivă.
- Audiometrie tonală liminară. Acest test se adresează copiilor mai mari și adulților și are ca scop determinarea pragurilor subiective de auz ale pacientului. Implică plasarea unor căști pe urechi și răspunsul subiectiv și voluntar al pacienţilor.Copiii mai mari pot fi antrenați să răspundă prin joc pentru efectuarea audiometriei tonale, aceasta fiind cunoscută sub denumirea de audiometre prin joc.
În cazul copiilor foarte mici se poate efectua așa-numita audiogramă observațională, prin care se condiționează răspunsul copilului la sunete, prin oferirea unei recompense vizuale, atunci când reacționează la sunet (întoarce capul). Această metoda oferă praguri de auz aproximative, în cazul copiilor mici fiind recomandată efectuarea de teste obiective pentru o determinare corectă a pragurilor auditive.
Audiograma tonală este utilizată obligatoriu pentru evaluarea eficacității protezării auditive și a reglajului implantului cohlear, în varianta în câmp liber, adică sunetul este emis prin difuzoare în loc să fie utilizate căștile.
- Audiometrie vocală. Este un test ce implică repetarea de către pacient a unor liste de cuvinte redate la diferite intensități. Există liste separate pentru copii și adulți. Este un test obligatoriu înainte de protezarea auditivă.
De asemenea, după protezarea auditivă și după reglajele de implant cohlear se va efectua audiograma vocală pentru urmărirea progreselor pacientului. - Impedancemetria sau timpanometria. Acest test ajută la determinarea capacităţii de funcţionare a timpanului şi a urechii medii. În urechea pacientului se introduce o sondă specială şi se interpretează mişcarea timpanului ca reacţie la modificarea presiunii aerului. Dacă mobilitatea timpanului este scăzută, aceasta poate înseamnă că în spatele timpanului nu se află aer aşa cum este normal. Dacă există presiune negativă acest lucru poate indica riscul de dezvoltare a unei infecţii.
– Audiometria tonala liminara
– Audiometria vocala
– Timpanometria/impedancemetria
– Potentialele evocate auditive
– Otoemisiunile acustice
